...sunt in drum spre casa..parasesc acest Bucuresti gri si plin de oameni. Mi-am facut bagajul si ma indepartez cu graba de aceasta multime de oameni, de acest amalgam de povesti. Cobor la metrou... ma indrept dupa cum bine am invatat lectia, catre al treilea stalp si jumatate pe peronul Oborului, ca sa pot cobora aproape de scarile rulante din acest metrou ce abia mai poate respira de atatia oameni care ii iau aerul....ma duc acasa..ma duc sa imi iau carnetul de sofer.
In fata mea doua fete discuta despre salarii si facultati...citesc o brosura... gandul meu este catre casa....a trecut o statie, mai sunt doua... Victoriei cu peronul pe partea stanga.... privirea mea se indreapta catre o fata ce pare trista,...simt ca are nevoie sa evadeze din acea multime de oameni ce o tintuiesc cu privirile... am impresia ca plange, ca vorbeste de una singura... ma fac ca nu ma uit la ea si interpretez ca si ea sufera din dragoste. ... da, inima mea a luat-o razna..sau nu, inima a ramas neschimbata, este rezervata pentru tine dinainte sa te cunosc. Mintea a luat-o razna.
Gara de Nord. Fac slalom cu bagajul meu printre oameni, si in graba specifica acestui oras fara suflet, ma indrept catre maxi taxi. Ca de obicei in autogara, la linia de plecare pentru ruta Bucuresti Constanta este o imbulzeala de nedescris. Langa la plecarea catre Targoviste toata lumea este aliniata exemplar...ce stiu ei despre imbulzeala... stiu ca aici nu randul conteaza...conteaza sa te imbulzesti, sa impingi..chiar pe cel cu care ai schimbat vorbe cu un minut inainte. Vreau sa vad marea... acest gand imi inunda mintea... vine autocarul... imi arunc in graba bagajul in partea dedicata lor...e primul bagaj aruncat dupa care ma napustesc catre usa..sa prind loc. Ajung si ma asez la geam. AM REUSIT!
O fata ce seamana cu monica columbeanu se aseaza langa mine...este sociabila, galagioasa si haioasa. Vorbim si facem misto. Imi zic ca in felul asta drumul va fi mai scurt.
Deoadata nu mai aud nimic, nu mai vad nimic...nu mai e nimic.
Kilometrul 43, Autostrada soarelui.
Zac pe asfalt.Imi curge o lacrima... am murit. ba nu...doar stau intins pe asfalt. Inima inca imi bate...traiesc. Mi-e frica. Daca as putea sa imi misc degetele... as da un telefon. Te-as suna pe tine.
Inima a incetat sa mai bata. vad lumini rosii si lumini albastre. Vad cum se imbulzesc o gramada de oameni dintr-un maxi la geam ca sa ma vada. Se uita ingroziti. Nu ma cunsoc, dar raman ingroziti si se bucura ca nu sunt ei...isi vor vedea de drum... probabil si ei tot acasa se duc...asa cum si eu vreau sa ajung acasa.
Inca pot sa gandesc..imaginea ta imi inunda sufletul. Un politist vine si ma acopera cu o patura. Cu toate astea imi este frig...imi este atat de frig. Imi este teama... TE IUBESC. Da...astea sunt cuvintele ce as fi vrut sa ti le mai spun o data...si as vrea ata de mult sa stii ca tu esti persoana pe care imi doream sa o sun...dar nu mai imi pot misca degetele..nu mai pot suna...a trecut viat asi nu am putut sa iti spun cat de mult te iubesc.... ca te-am visat mireasa mea....eram langa tine si ma tineai cu mana ta ce se mula atat de perfect in mana mea...iti simt parfumul...simt cum ma invalui cu parul tau...as vrea sa te mai vad zambind o data..as vrea sa te mai iau o data in brate...am fost un prost... citeam ieri ca ar fi trebuit sa actionez.....am murit..te iubesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu